Întinderea urechilor: în sus, în lateral, în jos

Prinzi marginea pavilionului cu pernuțele degetelor, fără unghii. Tracțiunea e lină, crescătoare, la final – o menținere de o secundă. Direcțiile se lucrează pe rând și simetric: ambele mâini lucrează simultan, ca să nu dezechilibrezi tonusul.

Smucituri bruște în loc de o tracțiune lentă – așa se întinde doar pielea lobului, nu fascia. Lucrul cu cercei – risc direct de accidentare. Și nu sări peste direcții: să tragi în jos e la fel de important ca în sus, chiar dacă se simte mai puțin spectaculos.

Pavilionul urechii e fixat prin ligamente de osul temporal și, prin mușchii auriculari, e legat de fascia temporo-parietală. Întinzându-l pe vectori diferiți, creezi o tracțiune a straturilor de țesut conjunctiv din jurul mușchiului temporal și crești mobilitatea suprafețelor de alunecare. Suplimentar se activează vasele limfatice care merg spre ganglionii preauriculari și retroauriculari – cei mai apropiați colectori pentru treimea superioară a feței.

E o continuare a încălzirii, dar cu alt efect: nu încălzești, ci întinzi. Întinderea în sus ridică vizibil tâmpla, întinderea în jos eliberează zona din spatele unghiului maxilarului. Mulți simt pentru prima dată cât de „lipită” e pielea pe partea laterală a capului.

Doza o stabilesc propriile senzații: tragi exact cât e plăcut. E greu să greșești, efectul se simte imediat, iar timpul necesar e jumătate de minut.

Jumătate de minut – și zona tâmplei se relaxează cum nu s-a mai relaxat de luni de zile. E senzația pentru care îți vine să revii mâine la practică.